| Livrari de feronerie ROTO pentru 170.000 unitati de fereastra |
| Actualitatea interna Publicat de AG&F 08 Nov 2004 11:30 |
|
Unitatile de productie Roto livreaza anual seturi de feronerie pentru echiparea a peste 10 milioane de unitati de fereastra. De la centrul logistic din Ungaria (ce deserveste piata autohtona), au fost furnizate anul trecut, catre partenerii din Romania, sisteme de feronerie pentru circa 170.000 de unitati de fereastra. Aproape 60% din total au fost destinate executiei de ferestre din PVC, 30% pentru lemn, iar diferenta pentru alte solicitari. "In volumul total al vanzarilor Roto din Europa de Sud-Est Romania acopera 25%, Ungaria - 55%, Slovacia - 15% si Bulgaria - 5%. Partenerii Roto sunt sprijiniti din punct de vedere logistic si prin simpozioane tehnice. In perioada urmatoare, vom promova pe piata romaneasca atat feroneria pentru tamplarie, cat si noile sisteme electronice de inchidere, panourile solare pentru cogenerare etc.", a declarat domnul Richard Binder, director de vanzari Roto pentru Europa de Sud-Est. 450 milioane de euro pentru Roto Frank AG In pofida situatiei dificile din sectorul german de profil, Roto Frank AG a obtinut, in 2003, rezultate financiare pozitive. "La nivel de grup, cifra de afaceri neta a depasit 449 milioane de euro, fiind in crestere cu 5,6% (425 milioane de euro in 2002). Vanzarile diviziei de feronerie s-au situat la 310 milioane de euro, avand cea mai insemnata pondere. Departamentul Elemente de Constructii (ferestre de mansarda si scari) a contribuit cu 139 milioane de euro. Compania noastra a surmontat problemele generate de declinul economic din Germania si Europa de Vest, iar in perioada urmatoare asteptam o noua majorare a vanzarilor", a declarat presedintele consiliului de administratie, domnul Gerhard Sommerer. Exportul este asteptat sa atinga 74% din productie Reorganizarea activitatii grupului a presupus crearea a doua departamente specializate: feronerie si elemente de constructii. Au fost infiintate divizii separate, iar in cadrul subsidiarelor s-au format "centre de competenta" pentru fiecare produs, personalul fiind pregatit sa ofere consultanta la orice nivel. "Potentialul de crestere a veniturilor provine din majorarea exportului, care a ajuns la 62% in 2003, fata de 54% in anul 2000. Aceasta tendinta a fost prefigurata mai ales de sistemele de feronerie, a caror contributie este substantiala si in 2004, cand estimam un nivel de 74%. Anul trecut, vanzarile departamentului Elemente de Constructii au fost cu 8% mai mari fata de 2002. Detinem 20% din piata germana de ferestre de mansarda, iar la nivel mondial acoperim circa 13%. Asteptam, in acest an, o crestere a vanzarilor specifice de 5%, respectiv venituri de 145 milioane de euro. La nivel de grup, strategia din 2004 prevede o majorare cu 6% a cifrei de afaceri", a incheiat presedintele consiliului de administratie. *** Compania Roto Frank AG activeaza pe piata feroneriei pentru tamplaria din PVC, lemn si aluminiu de peste sase decenii. Firma a fost infiintata la Stuttgart in anul 1935 si a devenit ulterior actualul grup Roto Frank AG, cu activitati in domeniul productiei de feronerie, ferestre de mansarda si scari de interior. Cele mai importante zone de export sunt reprezentate de Europa de Nord-Est si Sud-Est, Rusia si tarile din Asia. Roto are 3.200 de angajati (1.250 in Germania), iar principala piata de desfacere este cea germana, cu 38,4% din vanzari. Recent, a fost lansata campania de promovare a produselor la nivel mondial (sub sloganul "Noi deschidem spatii"), iar in 2005 vor fi sarbatoriti 70 de ani de activitate neintrerupta a Roto pe piata furnizorilor de feronerie. Informatii suplimentare puteti obtine accesand site-ul www.roto-frank.com si in editia noiembrie-decembrie a revistei FEREASTRA. |